totcedoresti.ro | blog

Sa se noteze: aceasta se numeste povestea gogosarului pentru ca alt nume nu am reusit sa ii dau masinii mele. Seamana de asemenea si cu Goofy (oglinzile seamana cu urechile lui Goofy) dar parca “povestea lui Goofy” nu suna la fel de intrigant. Sa incepem..

Ca fiecare copil si eu visam ceva cand eram mai mic. Nu sa ajung pe alte planete (pentru ca eram destul de realist) sau sa inventez roata! Ma refer la visul de a avea ceva cand o sa ma fac mare. Probabil am vazut masina intr-un film, pe vreo caseta video data pe sub mana, atunci cand parintii mei chemau vecinii sa se uite pe ascuns la video. M-a fascinat. Era patratoasa, urata si nu avea nimic care sa te atraga sau dupa care sa intorci capul. Era atat de spartana incat numai unui barbat caruia nu prea ii place lama de ras putea sa ii placa. Adica mie. M-am indragostit de Jeep Wrangler de prima data cand l-am vazut si mi-am spus ca intr-o zi o sa am aceasta masina.
S-a facut anul 2003 cand intr-un final m-am decis sa imi iau permis de conducere, dupa ce mult timp mi’a fost foarte frica de condus si de masini, in general. Mi’am luat inima in dinti si am zis ca daca imi iau masina si o sa o vad in fata blocului o sa ma motiveze - mi se parea aiurea sa nu am permis cand toti prietenii mei aveau. M’am dus la tata cu coada intre picioare si i’am zis ca am gasit pe internet un Jeep Wrangler Sahara superb cu 6000 de dolari. S-a opus! In acea perioada tata isi daduse demisia de la primarie pentru ca era intr’un fel de conflict de interese pentru ca ii daduse in judecata si mi’a spus ca daca eu apar in oras cu o asemenea masina (destul de rara in Romania, oricum, in perioada aia) o sa inceapa sa se comenteze la adresa lui si ca mai bine sa ma gandesc la altceva. Am inghitit in sec si am inteles. Amuzant a fost ca mi’am luat cu 2000 de dolari o coaja de BMW 320 (ursulet) din 1986 care pana la urma am aflat ca mai era si furat si nu putea fi inmatriculat. Asta a fost ..
In vara acestui an, dupa ce am primit un cadou destul de generos de la bunica mea, mi’am amintit cat de mult mi’am dorit un Wrangler asa ca m’am pus pe cautat in Germania dupa unul. Toate bune si frumoase, gaseam numai masini misto de pe la 3-4000 de euro asa ca am zis ca GATA, imi iau! Aveam lista de 4 masini pe care vroiam sa le vad si eram gata sa imi cumpar bilet de avion spre Berlin cand dupa un mic search (multumesc lui Dumnezeu) dupa “taxa de prima inmatriculare” am aflat ca daca imi aduc masina asta din strainatate va trebui sa platesc nici mai mult nici mai putin de 15.000 de euro pentru taxa! Da! 15.000. Adica de vreo 5 ori mai mult decat facea masina. M’a cam luat capul si am inceput sa caut prin Romania. Am gasit numai cazaturi pe la vreo 6-7000 de euro dar am vazut si una simpla, curata si “normala” la 8.000 . Niciun detaliu despre ea, doar: “pentru detalii sunati la numarul de telefon afisat”. Haide sa vedem. Era vineri…
Sun si mi se spune ca masina nu are nicio problema, este adusa din State de noua si este inmatriculata pentru prima data de cel cu care vorbesc, el fiind unicul proprietar. Imi place ce imi spune omul “eu vand un motor si o caroserie de Jeep, nu vand chedere si bucsi si chestii care se strica in timp!” Imi place si omul.. Ma duc sa o vad sambata dupa amiaza. Il sun pe vanzator si ma instruieste cum sa ajung la casa lui. Devine putin stresant pentru ca nu cunosc zona decat dupa renume si in mintea mea e putin cam rau famata. Nu vreau sa mai zic ca era exact strada de unde cu cativa ani in urma cumparasem BMW’ul acela furat. Deja omul, care era putin stresat de faptul ca nu ma descurc sa ajung, mi se pare ca vorbeste cam aiurea si incep sa il consider putin mai “colorat” asa ca incep sa cam dau inapoi. Cand, intr-un final, ajung temerile mi se spulbera pentru ca fac cunostinta cu o persoana de vreo 60 de ani, proprietarul masinii, care nu e deloc colorat si nici pe departe un om nesuferit.
Vad masina, o mangai, ma dau mai in spate sa o observ mai bine si sunt invitat la o cafea. Domnul Catalin, vanzatorul, este proprietarul unui club foarte cochet din Bucuresti: Regina .
Ma invita la o cafea si in acest timp apar alti doritori care vor sa vada masina. Nu mai rezist si ii spun Dlui Catalin ca masina este vanduta si ca eu sunt noul proprietar! Ceilalti pleaca cu buza umflata!
Stand la cafea si discutand ajungem sa ne cunoastem ceva mai bine si sa ne povestim diverse chestii. Dlui Catalin incepe sa ii placa de mine si mie incepe sa imi placa de el. Ramane vorba ca o sa ii aduc banii pe masina luni dimineata la prima ora, imediat ce se vor deschide bancile. Sunt super extaziat sa o duc acasa si nu mai am rabdare deloc. De sambata dupa amiaza si pana luni dimineata il tin pe Dl. Catalin numai in telefoane sa ii spun ca nu mai am rabdare si sa ii cer tot felul de detalii despre masina. Duminica, la test drive, ma invata niste mici secrete pentru manuirea masinii - am uitat sa va spun ca Dl. Catalin a fost pilot de incercari la Dacia in tineretea sa. Apropo, varsta mai exacta a domnului Catalin este de 66 de ani. Stam de povesti, imi povesteste de ce da masina, imi povesteste despre suferinta sa care a inceput o data cu disparitia sotiei sale, Reginuta, ne apropiem.
Luni dimineata, cand ma infiintez cu banii, Dl. Catalin imi face o surpriza neasteptata: imi face o reducere considerabila de 500 de euro spunand ca intelege ca mai trebuiesc schimbate anumite chestii la masina si de aceea e de parere ca niciunul dintre noi nu o sa aiba decat de castigat daca ii scade pretul cu 500 euro.
Iau masina si plec. Sunt deasupra tuturor: si la propriu si la figurat! Cand ajung pe autostrada, uit cumva ca Dl. Catalin m-a rugat insistent sa incerc sa nu depasesc 100 km/h pentru ca masina nu este revizionata si ca are o bara stabilizatoare careia ii cam joaca feste o bucsa. Cum habar nu am ce inseamna asta, risc si merg cu 130. Intr-o depasire de tir nu sunt atent si dau cu masina intr’o groapa, fapt care o face la propriu sa inceapa sa tremure atat de tare incat cred ca o sa ma arunce pe geam: desi rotile si sasiul urmau cursul normal al strazii, carosieria care era cumva stabilizata prin acea bara/bucsa stricata, incepe sa tremure pe sasiu. Am crezut ca mor, m’am albit la fata si am tras imediat pe dreapta sa sun sa il intreb pe Dl. Catalin despre ce e vorba. Ii povestesc in detaliu si incepe sa tipe la mine: “Opreste’te acolo unde esti. Vin acum cu fi’mio, iti aduc banii pe care mi i’ai dat si iau masina inapoi! Nu vreau sa mori si nu vreau sa crezi ca te’am mintit si ca masina are ceva!”
Ei bine, aici innebunesc eu! Cum asa? MASINA E A MEA! Nu o dau inapoi, o iubesc si e a mea! Nu veniti ca nu v’o dau! Spuneti’mi decat ce a avut de a facut asa, va rooog… Imi explica si ma roaga insistent sa merg mai incet pana ii schimb acea bucsa pentru ca altfel o sa mai patesc ce am patit. Incepand cu telefonul acela ma suna la fiecare 15 minute ca sa vada daca sunt okay! Asta timp de 4 ore, dupa care eu ajung la Rm. Valcea si il sun sa ii spun ca sunt okay. Imi da de gandit faptul ca m’a sunat si ca la un momendat mi’a spus: “esti ca si copilul meu si nu vreau sa patesti nimic. mergi mai incet!”

Eu si Dl. Catalin continuam sa ne vedem la aproape fiecare vizita a mea la Bucuresti. Bem cafele, respectiv ceai domnia sa, povestim povesti si ma invata chestii pe care numai un tata te poate invata. Are grija de mine si e foarte multumit de cum ma port eu cu masina. Adica ii fac revizia completa, ii comand troliu, kit de inaltare si o folosesc exact la ce a fost ea facuta sa fie folosita: ma duc cu ea la off-road si nu uit sa ii trimit poze Dlui Catalin sa ii arat cat de misto arata masina aranjata si tunata. Adica ca am grija de ea..
Si la una din vizitele mele la Dl. Catalin, dupa ce i’am trimis niste poze foarte misto cu masina si pe unde am fost noi, imi spune ca ii place foarte mult cum ma port cu masina si ca i’ar placea nespus sa mai gaseasca pe cineva ca mine caruia sa poata sa ii vanda si cealalta masina pe care o are domnia sa de vanzare. Si intreb ce este aceasta masina..

Iar raspunsul ma da gata de’a binelea..dar despre asta vom vorbi in episodul viitor!

P.S. Si pe masina aceasta am scris totcedoresti.ro si deocamdata nu mi-a fost inca sparta. Cel putin de Craciun am stat linistit pentru ca am tinut’o la curte si nu am gasit’o sparta asa cum am gasit Audi acum un an, de Craciun. Din nou, un aviz amatorilor: inauntru NU se gaseste tot ce va puteti dori voi!
Adaugand mai sus poza lui Goofy tocmai mi-am dat seama ca Goofy e foarte cool asa ca imediat dupa revelion o sa ma duc la firma unde imi fac eu stickerele si o sa ii rog sa imi faca un Goofy de pus pe luneta si unul maaare de pus pe capota! Funny, right?!

 Da. FUCK! Adica (dupa Dna. Irina Margareta Nistor) “la naiba” ! Fiind intr-o pasa proasta si neputand sa adorm stau si zappez intre canalele muzicale pe care le ofera RDS sau RCS sau oricare dintre cele doua pentru ca asta e cel mai putin important. Si dau de un sound interesant chiar daca nu reusesc sa “prind” videoclipul sau sa il inteleg. Englezi, asta e clar. Un fel de hip hop. Si droguri. La o petrecere. Foarte multe droguri. Si bataie. Si sex in toaleta. Confuz. Dezorganizat. Dezordonat. Dar suna BINE! Si dupa ce imi notez rapid pe telefon numele artistului si melodia (The Streets - Blinded by the Lights) sar si dau drumul la laptop si ajung pe grooveshark.com si pe youtube.com. Sunt ca un burete care vrea sa absoarba melodia asta, sa o inteleaga si sa o asimileze…
Ai zice ca e hip hop dar pare blues. Aduce cu Phil Collins - In the air tonight. Dar nu e nici asta. Tipul asta iti spune adevarul: ca drogurile sunt un cacat si ca din cauza lor poti sa ajungi sa te duci la fund. Sau ca, in paranoia ta, ajungi sa crezi ca ai ajuns la fund si sa nu mai reactionezi. Ajungi la capatul puterilor si ajungi sa iti doresti sa nu mai existi.
Dupa parerea mea (si parerea mea e oricum destul de nebuneasca) melodia asta ar trebui pusa la orele de dirigentie. Tradusa si inmanata tinerilor din usa in usa asa cum fac Martorii lui Iehova cu Turnul lor de veghe, sau cum se numeste pliantul acela. Eu pun versurile aici, pentru ca asa fac de obicei, oricum nu le citeste nimeni. O sa ma mai opresc eu la postul asta sa le mai citesc. Mi’am pus si melodia si videoclipul la Favourites. Merita! Si cam atat cu postul de duminica. Sarbatori Fericite tuturor!

 P.S. Nu sunt chiar asa de inversunat incat sa sustin ca melodia merita vreun mare premiu, pentru ca din punct de vedere artistic nu prea are o mare valoare nici ca aranjament si nici ca voci,  dar trebuie ascultata/vazuta pentru ca are un mesaj foarte foarte clar. Fu*k!

Thats the one, Oi
How did he not find the baggy, with his hand in my shoe?
Way too close for me, ah well at least they allowed me through.
Should be a good night in here, Ramo in the main room,
People keep pushing me though, no reception on the phone.
And i’m thinkin’…

Lights are blinding my eyes
What was i thinkin’ about? Ah who cares, i’m maaaashed.
People pushin’ by, then walkin’ off into the night
Totally fucked, cant hardly fuckin’ stand.
This is fuckin amazing; argh.

Fie ca fiecare din voi sa aiba parte numai de bine, de liniste, de intelegere si de sanatate. Sa fiti mereu corecti si sa fie sa nu aveti NICIODATA de ales intre a fi corecti sau nu. Sa fiti ocoliti de rele si de rau si sa fiti fericiti!
Craciun fericit tuturor si mie…

As dori sa multumesc tuturor celor care au luptat si celor care au murit acum 20 de ani la Revolutie ca eu sa imi pot permite sa postez acest comentariu pe blogul MEU, in siteul MEU, de la calculatorul MEU conectat la internet prin tehnologie 3G de la Orange. Daca ei nu stateau pe baricada de la Inter eu nu aveam acum nimic din acestea si nimic din multe altele pe care ei mi le-au oferit. Fara ei nu aveam libertate.
Va multumesc tuturor!

As dori sa multumesc pentru imagini lui Tudor Cojocaru pe care sper sa nu il deranjeze faptul ca le-am folosit de la el de pe site fara sa cer voie si sa astept un raspuns in aceasta directie. Pentru blog-ul lui vizitati urmatoarea pagina: http://tudorcojocari.wordpress.com/

Ce mesaj de cacat. Dar e scris pe tricoul meu. De la Monte Carlo. Cu 5 euro. Oare bogatii din Monte Carlo se bucura la un tricou de 5 euro asa cum ma bucur eu? Oare lor le place sau e o carpa de praf? Pentru mine nu conteaza pentru ca MIE imi place. Si cand MIE imi place ceva, ma bucur sincer de el. In cazul asta de tricou si implicit de mesajul lui.
Pentru ca “Do or die” e un mesaj. Din acela care se pune pe tricouri. De genul “Shit happens when you party naked”. Numai ca e destul de serios! Inseamna sa faci sau sa mori, evident. Sau sa faci pentru ca altfel e posibil sa simti ca mori ca nu ai facut. Insa, eu am facut si fac in continuare dar am acelasi sentiment: ca mor de neputinta desi ma straduiesc din rasputeri.. Oare pana cand o sa incerc sa fac?

Acesta e postul de duminica pentru ca e duminica, chiar si daca doar pentru inca cateva ore. Insa timpul trece. Si nu are rost sa il las sa treaca fara sa incerc sa fac nimic. Do or die, remember?!

* UPDATE: si daca viata nu e de cacat atunci de ce naiba tricoul asta e cacaniu la culoare??