totcedoresti.ro | blog

Ma indrept vertiginos spre 30 de ani. Habar nu am cum am reusit sau cum mi-am dat seama ca asta mi se intampla dar am facut-o ceva mai devreme cand coboram scarile. M-a lovit dintr-o data ideea asta si de atunci doar la asta ma gandesc. (fosta mea prietena ar spune ca nu gandesc deloc, ba mai rau, ca in caz ca as avea vreo idee in cap ar fi oricum una pescuita de prin aer.. deci nu are rost sa ne luam dupa ea!)
In jurul meu, cei de varsta mea adica, toti au un viitor. Nu invidiez pe nimeni pentru ce are dar parca e placut sa ai un drum de la care sa nu te mai abati. Sau nu? Poate e doar in imaginatia mea ca exista o varsta critica cand “trebuie” sa faci anumite lucruri. De exemplu, copii. Exista varsta asta? (normal ca exista o varsta critica pentru copii, dar.. e in jurul varstei de 30 de ani?) La fel si cu mariajul.. sau cu cariera!
Ma simt ca un copil. Adolescent de fapt. Mintea mea a ramas undeva la 18 ani fara a pierde insa cei 10 ani care au trecut de atunci. Dar daca ma iei repede si ma intrebi cati ani am, mintea o sa fie putin debusolata: 18 sau aproape 30 ? Ambele raspunsuri sunt bune pentru acea intrebare! Am aproape 30 dar ma simt de parca am ramas la 18. Oare sunt unicul care simte asta? Oare nimeni nu s-a mai blocat in acelasi loc ca si mine? Oare nu mai pot gasi pe cineva ca si mine, care sa imi spuna ca nu e nimic in neregula cu simtitul ca la 18 ani?
Eh, sunt convins ca nu sunt singurul care isi pune problema asta. Cred ca suntem multi. De fapt cred ca suntem aproape toti. Pe mine ma enerveaza altceva: daca tot va simtiti asa adolescenti, ce naiba e cu batul asta infipt in fundul vostru?! De ce nu mai conteaza absolut nimic in afara de bani si cariera pentru voi? Cand o sa va aduceti aminte sa traiti si sa va simtiti ca la 18 ani?

Cred ca o sa sune ciudat si pe dos dar singurul meu sfat pentru “toti” este .. maturizati-va!